Încep cu un tweet:

E vorba de Irina Tișacova. A absolvit The George Washington University. Acum un an, era una dintre sutele de mii de cetățeni moldoveni, care se aflau la studii / muncă peste hotare. Acum este coordonatorul “Open Data” și “Open Government” din cadrul Centrului de Guvernare Electronică, inițiative care vor face ca Guvernul R. Moldova să fie mult mai deschis față de cetățeni.

O altă tânără, pe care vreau să o prezint, este Victoria Vlad, care a studiat la Universitatea Georgetown din SUA. Majoritatea vizitatorilor blogului meu o cunosc de la TEDxChișinău:


(imagine furată de pe blogul lui Ion Grosu)

Irina și Victoria sunt doi dintre cei 42 de beneficiari ai programului “Promovarea revenirii tinerilor moldoveni cu studii în străinătate“, implementat de Organizația Internațională pentru Migrație în parteneriat cu Guvernul R. Moldova.

O să mă abțin de la osanale în adresa acestui program, chiar dacă le merită. Precizez doar că a fost un program pilot și că deja a fost luată decizia de a-l extinde. Mai mulți tineri de peste hotare vor putea reveni acasă ca să fie angajați în Guvern sau mediul privat, iar alte câteva sute de tineri, care sunt acum în R. Moldova, vor fi sprijiniți să-și lanseze propria afacere sau să-și găsească un loc de muncă ca să nu fie nevoie să plece peste hotare. Mai multe detalii în viitorul apropiat.

Mai jos o broșură cu istoriile mai multor tineri, care au revenit acasă prin acest program: