Mă număr printre chișinăuienii care circulă cu microbuzele de când au început să aibă cu adevărat treabă. Am luat mereu treaba asta ca pe un dat, mai ales că și vârsta la care eram, alături de experiența de viață care nici acum nu e tocmai remarcabilă, nu mi-au permis să ”gândesc în afara cutiei”, cum se mai zice pe la noi, ăștia globalizații. Cu toate acestea, am acumulat de-a lungul vremii o grămadă de nemulțumiri, impresii, amintiri, atitudini, păreri și credințe, pe care iarăși, le-am luat ca pe un dat.

Una dintre aceste credințe ale mele ținea de existența a 2 tipuri de șoferi. Primul tip de șoferi erau de treabă, corecți, echilibrați, zâmbitori și cunoșteau neapărat limba română cea de stat (chiar dacă doar o înțelegeau fără a o vorbi). Celălalt tip era reprezentat de niște indivizi bădărani, întunecați, brutali, inculți, amatori de șansoane sau pop(sa) rusesc, agresivi și care nu reacționeau la pasagerii care vorbeau limba română. Realitatea asta m-a făcut ca în scurt timp să-mi standardizez comportamentul indiferent de tipul de care aveam (ne)noroc. Îmi păstram aceeași atitudine decentă și distantă, fără a isca vreun prilej de a intra în vorbă cu vreunul, mai mult decât presupunea relația noastră dintre prestator și client.

Din păcate, după ani și ani, ceea ce am urmărit astăzi în imaginile video de la Primărie, mi-a confirmat credința. Mai mult, imaginile mi-au arătat din nou că grosul societății noastre bate pasul pe loc, iar veșnicele pilde despre afirmarea indivizilor cu mai puțin simț și educație s-a văzut că funcționează și vor funcționa încă multă vreme. Printre înjurături, strigăte și acuze absurde, rostite de niște oameni care habar nu au cum ar trebui să funcționeze o societate ne-sovietică, nu s-a deslușit nici o voce a vreunui șofer de treabă, de tipul celor descriși mai sus. Nici unul nu s-a apropiat de primarul Chirtoacă, nu i-a strâns mâna, nu a arătat că își dorește un dialog util pentru ambele părți. În schimb, fiecare și-a strigat păsul ca la licitațiile cu strigare, doar că de data asta metoda nu a ajutat pe nimeni. Așadar, comunicarea de dragul căreia a ieșit Chirtoacă afară pentru a discuta deschis cu oamenii cetății (gest admirabil și respnsabil, de altfel), n-a avut loc. N-a avut cu cine, pentru că nu există om care ar fi putut să facă față unei avalanșe de sunete greu de deslușit care nu puteau fi numite mesaje sau idei.

Și e păcat, or printre toți nemulțumiții din stradă, s-au regăsit și șoferi de treabă, care însă nu s-au auzit, lăsându-se târâți către nicăieri de ăștialalți, strigătorii și mitingarii veșnic nemulțumiți. Sigur, tuturor le e greu, fie că sunt șoferi, fie că sunt muncitori prin fabrici, angajați pe la firme, fie vânzători de produse sau servicii; dar când una dintre aceste categorii încalcă legea, fair-play-ul și bunul simț, aceștia merită un tratament pe măsură.

În fond, nici măcar nu e vorba despre cei 5 lei, ci despre etica de a presta servicii. Știm cu toții că în alte orașe europene transportul costă de te-ndoaie. Și chiar dacă variază foarte mult de la oraș la oraș (de exemplu în București o călătorie cu metroul e 0,35 euro, iar în Londra e 6 euro), nicăieri în Europa nu mai avem asemenea prețuri de nimic la transportul public precum avem în Chișinău. Și nimeni nu se plânge nicăieri. Dar acolo există o etică a prestării de servicii, știi clar care e firma care prestează, știi că dacă le faci reclamație au de suferit; dar mai presus de toate, există respect și încredere. Iar pentru astea 2 lucruri, eu chiar sunt dispus să plătesc, doar să am cui.

Sursa: www.TudorCojocariu.eu