Zilele acestea am fost rugată de către dl. Ion Petrescu de la București să acord un interviu pentru Ziua Veche și pentru blogul domniei sale. Iată despre ce am vorbit și ce am declarat.

Unii au schimbat doar monumentul…

Ion Petrescu – Una dintre imaginile memorabile, pentru mine, din Chişinău, a fost popasul unei mirese şi a alesului inimii sale, în faţa statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Se mai întâmplă şi azi asemenea momente, de pecetluire simbolică, a începutului unei căsnicii, într-un loc menit a face de neuitat trecutul, cu adevărat demn, al înaintaşilor?

Stela Popa – Depinde cum privesc noii căsătoriţi trecutul la care vă referiţi. Unii vin la statuia lui Ştefan cel Mare din convingeri pur româneşti, alţii din convingeri „moldoveneşti” şi o a treia categorie pentru că… aşa e la modă. Trebuie să spunem că, dincolo de toate, aici există tradiţia sovietică a „fotografiei la monument”. Unii au schimbat doar monumentul… Şi să nu uităm nici de Memorialul Eternitate, ridicat în memoria ostaşului sovietic, la care, uneori, este coadă sâmbăta şi duminica – de atâţia miri şi mirese. Şi încă ceva, puţine cupluri de ruşi din R. Moldova vor merge la monumentul lui Ştefan cel Mare, din centrul Chişinăului, pe când la Memorialul Eternitate sunt suficient de mulţi tineri moldoveni căsătoriţi, care nu uită să treacă pe acolo. Or, asta spune ceva despre cât ne preţuim noi identitatea… De ce altă dovadă de confuzie identitară mai este nevoie? Apropo, aflată recent, în concediu, la Roma, am văzut tineri, miri şi mirese, exact ca la Chişinău, care făceau poze în faţa Coloseumului. De aici şi concluzia, fiecare cu istoria lui şi cu vestigiile acesteia. Doar că unii o cunosc şi o preţuiesc pe a lor, alţii pe a altora…

O ţară ortodoxă

Am intrat, spre reculegere, în Catedrala Naşterii Domnului, Patriarhală, din Piaţa Marii Adunări Naţionale. M-au impresionat corul, tinereţea credincioşilor prezenţi şi aceleaşi priviri pioase, ca în Catedrala Patriahală, din Bucureşti. Cum se mai raportează azi, junii Republicii Moldova, la credinţa strămoşească?

– Aici contează un mic detaliu! Catedrala din centrul capitalei este a Mitropoliei Moldovei subordonată Moscovei... Apropo, tot de criza noastră identitară. Mi-e greu să spun cum se raportează, nu există date semnificative, doar sondajele şi ultimul recensământ, care dau credincioşii ortodocşi – peste 90%. R. Moldova este o ţară ortodoxă, există mişcări militante, care ies în stradă, pe diverse teme, legalizarea musulmanilor, paşapoartele biometrice, problema homosexualităţii etc. Am avut însă şi o tentativă de partid ortodox, cu Mitropolitul Vladimir pe panouri electorale… Nu ştiu în ce măsură asta înseamnă neapărat „credinţă strămoşească”. Există şi o mare credinţă în R. Moldova, la sate, dar nu numai, dar şi manifestări care te fac să te îndoieşti de majoritatea ortodoxă. Mai apar şi dificultăţile legate de politizarea acestui subiect. Unii cred că moldovenii, fiind români, trebuie să ţină de Biserica Ortodoxă Română, alţii de cea de la Moscova, iar a treia categorie, vrea biserică pur moldovenească, autocefală. Cred, totuşi, că religiozitatea populaţiei răzbate şi se manifestă dincolo de toate aceste dificultăţi.

Generaţia lui 7 aprilie

– Aţi scris o carte, intitulată „100 de zile”, dedicată evenimentelor din aprilie 2009, care au reaprins speranţa de mai bine, pentru conaţionalii dornici de integrarea în Uniunea Europeană. Ce motivaţie aţi avut pentru un asemenea demers editorial?

– M-aş bucura să fie precum spuneţi. Motivaţia a fost una puternică, mai ales în contextul evenimentelor de atunci. Mă aflam, în acel an, în România şi pentru că nu am fost lăsată la vamă, pe 7 aprilie, ca să trec în R. Moldova, ca şi mulţi alţi tineri, am ales să particip virtual alături de generaţia lui 7 aprilie. Întoarsă din drum, am revenit acasă cu un singur gând: voi lupta în felul meu, prin intermediul scrisului, cel puţin. Pur şi simplu am lăsat ideile şi sentimentele să se înşiruie pe foaie. Deşi mă aşteptam să fie mai mulţi cei care vor scrie despre evenimentele de atunci, astăzi, după câţiva ani de la acele clipe istorice, constat că sunt prea puţini cei ce lăsă în urmă impresiile acelor momente. Nu ştiu, o fi teamă, laşitate sau pur şi simplu indiferenţă, dar ceva este la mijloc… E mare păcat că unii încă mai încearcă să demonizeze sau cel puţin să compromită idealurile exprimate atunci de către tinerii ieşiţi în stradă. Dincolo de instigatorii despre care s-a vorbit şi continuă să se mai discute, prin presa locală, să nu uităm că acolo au fost totuşi nişte tineri cu aspiraţii şi idealuri. Generaţia lui 7 aprilie a răbufnit şi a scuturat jugul comunist! La urma urmei, a spălat obrazul R. Moldova! Despre asta trebuie să vorbim şi să ne amintim!

Mielul care suge de la două oi

– O dominantă a activităţii publicistice, pe care o susţineţi cu vizibilă tenacitate, o constituie, ca să vă parafrazez, faptul că “basarabenii vor forţa uşa Uniunii Europene.” Între timp, aceasta s-a întredeschis. Cum evaluaţi, ca jurnalistă bine informată şi obiectivă, perspectivele detectabile, în această direcţie?

– Spuneam despre această forţare înainte de 7 aprilie 2009. Se pare însă că basarabenii au forţat-o, dar nu până la capăt. Întredeschis, acesta este cuvântul momentului, aveţi dreptate. Dacă o forţau cu adevărat, inclusiv după 7 aprilie, poate că rezultatele erau altele astăzi. Dar o vorbă, care circulă prin R. Moldova spune totul: „Mai rău să nu fie”. Ştiţi cum se face: basarabenii se pare că bat la două uşi deodată. De unde şi întredeschiderea. La noi e cam aşa. De fiecare dată când moldovenii – inclusiv elita politică din RM – privesc spre Vest, în secunda imediat următoare privesc şi spre Est. Mai sunt trecutul şi mentalitatea, care îşi spun cuvântul, este evident. Dar avem şi problema transnistreană, prin care „marele nostru frate, de la Răsărit” ne reaminteşte să nu exagerăm prea mult cu integrarea europeană sau cu Vestul! Deci, dacă se face un pas spre Europa, automat se face şi un altul spre Moscova. Înţeleg că „Moscow never sleeps”, textul unui vers ultracunoscut în spaţiul rusesc, dar nu trebuie să fim atât de speriaţi de ochiul mereu de veghe al Rusiei. Europa also never sleeps, chiar dacă în aparenţă pare să tacă şi să ne tolereze aceste mici escapade. Până la urmă va trebui să ne decidem odată şi odată. În R. Moldova încă se mai crede că funcţionează vechiul proverb, cu mielul care suge de la două oi, dar, aş spune eu, uneori şi oile au răbdarea limitată şi am putea sfârşi prin a muri de foame…

R. Moldova trebuie să se apropie de NATO

–  Prin natura profesiunii aţi avut abordări inedite şi în ceea ce priveşte evoluţia Armatei Naţionale a Republicii Moldova. Cum percepe opinia publică rosturile prezente şi viitoare ale conaţionalilor ce poartă, cu vizibilă mândrie, uniforma militară, cu design tipic american?

– Un interviu pe care l-am realizat anul trecut cu ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa a pus pe jar presa procomunistă şi prorusă. S-a scris şi la Moscova despre cele declarate de domnul ministru, în cadrul emisiunii MAI APROAPE DE EUROPA, pe care o moderez. Am fost mândră în acele momente, atât de realizarea profesională, ca atare, cât şi de faptul că, în sfârşit, s-a găsit un oficial care a spus cu fermitate că R. Moldova trebuie să se apropie de NATO. Acesta era motivul pentru care Moscova a dat în clocot!… NATO şi America sunt sperietorile, adică, dacă vă uitaţi atent, subiectele sunt cam evitate de politicienii noştri… Cât priveşte opinia publică, părerile sunt împărţite. Sondajele dau cea mai bună explicaţie. Reticenţa faţă de NATO, inclusiv faţă de UE, vine în primul rând din necunoaştere, apoi din manipularea crasă şi propaganda anti-americană şi anti-europeană de la posturile ruseşti, recepţionate cu duiumul la Chişinău. În plus, nici autorităţile nu sunt extrem de explicite în ceea ce priveşte neutralitatea RM şi relaţia cu NATO. Or, una hirunda non facit ver. Mai pe înţeles, un singur ministru nu va aduce NATO la Chişinău, sau nu va duce Chişinăul mai aproape de NATO. Mai este mult de lucru la acest capitol. Deşi, dacă s-ar da voie de la conducere, poate că şi sondajele ar arăta altfel. Dar oficialii cam tac pe marginea acestui subiect, deşi se mai fac paşi importanţi, cum ar fi inclusiv uniformele şi pasul de paradă, de inspiraţie euro-atlantică, pe care noul ministru liberal le-a introdus în Armata Republicii Moldova.

O adevărată Lady a spaţiului românesc

– Ca să citez o sursă media, din Chişinău, vă aflaţi pe lista celor mai frumoase femei din Republica Moldova. Cât la sută, dintre aceste conaţionale, admirate de marele public, îşi proiectează viitorul în comunitatea europeană?

– Mda, văd că sunteţi bine informat… Nu cred că există sau că aş putea oferi un procent concret în acest sens, dar sper că majoritatea femeilor de succes, sau a celor care se află în fruntea compatrioatelor sunt conştiente de menirea europeană pe care o are R. Moldova şi pe care sunt şi ele datoare să o susţină. Un exemplu în acest sens ar fi cunoscutul designer basarabean Valentina Vidraşcu. O adevărată Lady a spaţiului românesc, care contribuie constant la cunoaşterea frumuseţilor basarabene pe cele mai cunoscute podiumuri. A început de la Bucureşti şi a continuat cu cele mai mari capitale ale lumii.  Au fost zeci de basarabence norocoase care, datorită ei, au cunoscut gloria. Cine ştie, poate că Europa va fi cucerită inclusiv prin frumuseţea feminină a spaţiului basarabean…

Modificarea articolului 13 din Constituţie

– Dacă aţi fi acum membră a Parlamentului Republicii Moldova, care ar fi prima dumneavoastră iniţiativă legislativă?

– Deşi nu îmi doresc asta, mai cu seamă să fiu colegă cu unii dintre actualii parlamentari, cu siguranţă aş insista pe modificarea articolului 13 din Constituţie. Articol în care – nici după 20 de ani de independenţă – nu există corect indicată limba română. După ce vom spune limbii pe nume, poate că vom putea spune şi altor lucruri pe numele lor real…

20 de ani de pseudosuveranitate

– Presupunând că vi s-ar încredinţa conducerea unui post de televiziune, ce noutăţi aţi introduce, în grila de programe, din perspectiva convingerilor profesionale proprii?

– Depinde la ce post aş fi. Dacă ar fi unul generalist, nu aş uita de filmele româneşti, pe care le priveam la TVR, în copilăria mea şi care plac mult celor din R. Moldova. Aş încerca să stabilesc cât mai multe contacte cu unele posturi TV din România şi din UE, cu oameni cu experienţă, aşa cum face în prezent Jurnal TV, ceea ce ar aduce un suflu nou printre jurnaliştii de la noi. Dacă aş fi la un post de ştiri, aş insista pe mai multe dezbateri în limba română şi ştiri din spaţiul euro-atlantic. Din păcate, suntem încă prea conectaţi la spaţiul informaţional, politic şi cultural estic. Nu spun că trebuie evitat, spun că la noi e cam excesiv, în prezent. Cu certitudine aş cere invitaţilor ca la un talk-show de limbă română să se vorbească numai în română şi nu după bunul plac, cum se mai practică la unele posturi TV unde, după cum scria reputatul Constantin Tănase, se lasă impresia că avem două limbi oficiale: limba română şi limba rusă! Unde s-a mai văzut aşa ceva? Nu îmi imaginez ca, vreodată, la vreun post de televiziune, de limbă rusă, din Chişinău să vorbească cineva româna la o dezbatere, sau la un post moscovit să apară cineva vorbind în chineză sau într-o altă limbă. Ruşii au demnitate, pe când noi, nu prea ştiu cum mai stăm la acest capitol. Mi-ar plăcea să luăm exemplul balticilor, teamă însă mi-e că prea s-a accentuat diferenţa, după aceşti 20 de ani de pseudosuveranitate, atât de des invocată la Chişinău.

– Domniţă Stela Popa, chiar şi acest dialog fratern indică vântul de libertate care îşi are viitorul său în spaţiul dintre Prut şi Nistru, unde sângele apă nu se face, Republica Moldova fiind sub protecţia de facto, a NATO, de la Summitul Alianţei, din anul 2010, din Portugalia. Vă mulţumesc frumos pentru afirmaţiile temerare, fără echivoc, semne ale unei conştiinţe naţionale de excepţie.

Sursa: Ziua Veche și Ion Petrescu

Ion Petrescu a absolvit în 2000 Colegiul de Studii Internaţionale şi de Securitate, din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall, din Bavaria, în Germania. În noiembrie 2000 este numit directorul Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naţionale. A asigurat mediatizarea, pentru presa militară, a summiturilor NATO de la Praga/2002 şi Colorado Springs-SUA/2003. A fost decorat, în 2003, cu Ordinul Naţional Pentru Merit, în grad de cavaler, cu însemne pentru militari. In 2004 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare. Este vicepreşedinte al Asociaţiei “George C. Marshall – România”.