Evenimentele de săptămâna aceasta au fost mai relevante decât toate declarațiile și întâmplările politice de peste an. Afirm asta uitându-mă la felul în care au serbat unii sau, dimpotrivă, au „profanat” alții sărbătorile naționale. De la an la an dedublarea și duplicitatea moldovenilor (a unora) se adâncește, iar haosul mental, confuzia propriei identități și nebuloasa necunoașterii în care plonjează populația transformă tot mai mult societatea. O societate tulburată identitar până la refuz, de asta avem parte după 21 de ani de independență. O societate cu două limbi, două istorii, două mitropolii, două viziuni etc. etc. Se pare că moldovenilor le convine ca aici totul să fie pe din două. Numai că avantajele nu sunt duble…

După cum spuneam și vineri, la Radio Europa Liberă („Retrospectiva Săptămânii”, realizată de binecunoscutul jurnalist Vasile Botnaru), pe 27 și 31 august fiecare a serbat mai degrabă pe cont propriu. Lipsa de interes, inclusiv din partea majorității politicienilor – care nu au vrut, de fapt, să răspundă tocmai la marile întrebări identitare! -, față de aceste sărbători și acordarea priorității mersului la șașlâc vorbește despre multe. De aici și rezultatele sondajelor de opinie publică pe care le avem și de care nu înțeleg de ce ne mai mirăm?! În condițiile în care o treime votează cu Estul, o treime cu Vestul și o treime… nu votează, la ce alte rezultate ne mai așteptăm? Este cert că încă mai este nevoie de timp până vom avea o masă critică suficientă pentru orientarea europeană. O vom avea în 2014, la următoarele alegeri? Rămâne să vedem. Și asta numai dacă AIE va face ceea ce  promite să facă.

Revenind la problema sărbătorilor naționale m-am întrebat și vă întreb: „Oare, în realitate, cât ne pasă de independența și de limba R. Moldova?” Teamă mi-e că aceste sărbători devin mai degrabă ritualuri pe care le îndeplinim pentru că… asa trebuie. Sau, dimpotrivă, pentru unii moldoveniști, îmbrăcați în armură, ajung de la ridicol la grotesc, reușind să pângărească tot pentru ce a luptat și a cerut în genunchi în PMAN generația anilor 90. Să spui că vorbești moldovenește pentru că și Eminescu vorbea moldoveneasca (!!!) e deja mult prea mult pentru toată lumea. S-a ajuns prea departe. Este de neconceput cât de absurzi pot fi unii în crezul lor, dar pare că nici pe noi nu ne deranjează așa de tare…

În R. Moldova am sărbătorit, practic, trei sărbători concomitent: „Ziua Limbii Române”, „Ziua Limbii Moldovenești” și… „Ziua Limbii”. Asta în condițiile în care nu avem, în Constituție, limba română, nu știm ce istorie vrem să învățăm, minoritățile naționale sunt cele care dau tonul, prin urmare este clar că societatea încă mai trăiește în tensiune. Accentuez, inclusiv din punct de vedere lingvistic. Problema limbii rămâne pe mai departe a fi una politică. Probabil că aceasta va fi testul cel mare și foarte important în eventuala modificare a Constituției despre care se vorbește astăzi. Cred că, decât o Constituție schimbată fără limba română, mai bine nu o mai schimbăm de loc. Ne vom mai face de râs, încă odată, și asta pe vremea democraților proeuropeni…

Și totuși, vineri, de dimineața am deschis televizorul pe Moldova 1 și m-am bucurat. Se vorbea despre Ziua Limbii Române, frumos, corect, elogios, lucru care era imposibil să îl auzi în timpul regimului comunist. Cel puțin, din acest punct de vedere, nimeni nu poate să nege că Alianța pentru Integrare Europeană este cu totul altceva. Să vedem care va fi reacția publicului. Până la urmă el este cel care decide.