Şi, ca să nu ziceţi că am ceva cu moldovenii şi cu originalitatea lor,  iată, mă „iau” şi de străini. Copy-paste la greu. Şi Vă rog, nu-mi spuneţi că similitudinile sunt mici, sau doar de 75%, că e copiat unu la unu.


1. Angelina Jolie pentru Esquire USA, (Iulie 2007)
2. Iza Calzado pentru Esquire Philippines, (Noiembrie 2011)

Spre deosebire de ai noştri, cei din Philippines au avut bunul simţ şi/sau inteligenţa de a susţine că această copertă este un omagiu adus Angelinei Jolie (sursa) – şi cu asta au scăpat băsma curată. E şi asta o strategie. Cel puţin aşa e frumos de procedat faţă de autorii de drept ai conceptului şi e onest faţă de public.

Oare e atât de greu să scrii mărunt, într-un colţ, „Inspirat de X”, Omagiu lui Y” sau „Copie după Z”?!
De văzut, de urmat şi de implementat! Obiecţii, sugestii, comentarii?