Am „uitat” intenţionat să scriu despre revistele apărute în luna mai din mai multe motive: prea mult tam-tam pe aceeaşi temă, mai ales ediţia cu Nata Albot pe copertă şi vroiam să aflu dacă interesează pe cineva rubrica „Ce răsfoim în luna X”. Reacţiile n-au întârziat să apară, deci reluăm subiectul şi continuăm…

Ca de obicei, şi în această lună încă mai răsfoim ediţii învechite ale unor reviste. De această dată este vorba de „Health&Beauty” şi „Vkus Jizni”. Probabil au plecat în vacanţă mai devreme decât ne-am fi aşteptat. Probabil.

În schimb, restul publicaţiilor au deschis sezonul estival cu prezenţe fresh, puternice şi foarte… feminine. Am sesizat o uşoară criză de testosteron dar „VIP magazin”  a venit cu „Soluţia”  – „3 în 1” ca să nu se supere nimeni.

Aşadar, prezenţe feminine – cam multe dar pe merit (în majoritatea cazurilor).

Revista „Aquarelle” ne-o aduce pe Ekaterina Kaminskaya într-o ţinută de vară în stil „Vive la France!” deşi nu cred că a fost făcut intenţionat. Din considerente neştiute de mine, de la un timp, cei de la „Aquarelle” au ales să afişeze poze din ce în ce mai mici ale coperţilor atât pe site-ul lor oficial cât şi pe reţelele de socializare. Păcat. Au cea mai proastă poză din raftul cu reviste din această luna…

Şi dacă a apărut Publika pe o copertă, nu putea să rămână Jurnal şi Prime în umbră… Aşa că echipa „15 minute” ne-o prezintă pe Alina Stoianov în postură de muză, foarte sexy dealtfel, iar cei de la „InStyle” – pe Doina Popa în rol de mireasă…

„Sănătate” şi „VIP magazin”  vin cu coperţi foarte business de această dată: Natalia Politov – Preşedinte „VictoriaBank” şi echipa de la „Banca Naţională a Moldovei” – ambele se datorează „Zilei Internaţionale a Bancherilor” care se serbează pe la începutul lunii iunie.

Şi în cele din urmă revista „Punkt”. În luna iunie şi-au schimbat nu doar coperta dar şi site-ul. L-au renovat, l-au upgradat, l-au făcut mai rapid şi mai aerat. E de bine. Şi coperta îmi place. E foarte pozitivă, îndrăzneaţă, radiantă… Nu ştiu dacă toate se datorează lui Cindy Wanda, poate mai curând lui Roman Rybaleov şi echipei „Punkt”, dar oricum e o copertă reuşită. Mai au de lucrat un pic la titlurile de pe copertă şi la modul de prezentare grafică a lor – ca să fie şi estetice şi lizibile, dar despre asta voi vorbi cu o altă ocazie.

Voi ce părere aveţi?