Câteva zile în urmă am participat la programul “Tinerii Guvernează” al tineretului liberal democrat. Aşa cum s-a promis din start, acţiunea a fost una apolitică şi a avut ca scop să cunoaştem instituţiile statului (în cazul primilor 30 tineri, Guvernul RM). Pe parcursul întregii zile am avut posibilitatea să discutăm cu Prim Ministrul, şefi de direcţii şi alte persoane cheie din Guvern. Mi s-a părut o bună oportunitatea de a veni cu soluţii şi a da întrebări celor care au capacitate de decizie, pe timpul guvernării comuniste aşa ceva era imposibil.

Cu Vlad Filat am avut 2 întâlniri, una mai oficială la care a participat şi presa, şi alta mai “familiară”, la un ceai. Discuţia a fost una foarte sinceră cu multe secrete dezvăluite. Şi pentru că Filat a rugat bloggerii prezenţi să păstreze confidenţialitatea, mă voi abţine de la detalii.
Un tânăr a reuşit să convingă premierul să discute la următoarea şedinţă a guvernului legea voluntariatului, acesta chiar s-a arătat dispus să ajute funcţionarii de la guvern. Prin urmarea, legea a fost discutată la şedinţa următoare.

Întrebarea mea a ţinut de reforma în învăţământ, care logic, nu se simte nici pe departe. Faptul că tot mai mulţi tineri plecă la studii peste hotare reflectă calitatea prostă studiilor moldoveneşti. Totuşi am primit un răspuns de peste 6 minute care a vizat mai mult beneficiile pe care le au studenţii noştri în alte ţări şi mai puţin reforma în învăţământ.

Sugerez să aplicaţi şi voi la acest program, să daţi întrebări celor care ne decid soarta şi să veniţi cu soluţiile voastre!