Foto: newsmoldova.md

Orice iniţiativă care vine din partea unui partid politic va fi catalogată din start ca una populistă, manipulatoare şi lipsită de sinceritate. Da, în mare parte ăsta este adevărul şi sunt de acord. Vă propun însă să privim cealaltă parte a monedei.
Azi a fost lansat programul de transparenţă instituţională “Tinerii Guvernează” de către Organizaţia de Tineret a PLDM. În câteva cuvinte acest program ar permite unui număr de 500 tineri să viziteze instituţiile statului (Guvernul, Parlamentul sau anumite ministere), să cunoască conducerea acestora şi să vadă care sunt atribuţiile instituţiilor respective.

Eu zic că este o intiţiativă bună care nu a fost propusă de nimeni până acum, cel puţin către publicul larg. Mereu totul se rezuma la membrii de partid, de ONG-uri etc. Rămâne să vedem impactul şi sinceritatea apolitică a pldm-iştilor.

Eu m-aş duce la Ministerul Afacerilor Interne, cel al Educaţiei şi la Curtea Supremă de Justiţie ca să văd dacă se doarme sau se lucrează din greu, să văd cine sunt cei din spatele aşa-ziselor reforme şi alte detalii mici dar importante.

www.andreifornea.com