VoxReport este o platforma de bloguri, opinii şi comentarii libere. Aceasta reprezintă un spatiu public pentru cititori şi profesionişti din orice domeniu, politicieni, persoane publice, jurnalişti freelanceri sau colaboratori ai oricărui grup media.
UNIMEDIA.MD

Editorial „Ziarul Național”: Lampa lui Ilici și Guvernul proeuropean

Punct de sprijin Moto: Guvern proeuropean – un guvern al PD, din PD și pentru PD Despre tarife am scris data trecută. Protestatarii cu lumânări din fața ANRE au sugerat parțial titlul. Dar acest text nu e despre tarife. E despre Guvern proeuropean. Și despre Marian Ilici. Cel mai mare politician al celui mai mare partid din R. Moldova. Chiar mi-i jale că n-a ajuns președinte de țară. Eh, unde aveam să ajungem acum! Care cerere de asociere, dle Leancă? O Elveție, nu alta, vorba lui Șelin. Sau un Luxemburg, dacă vă place Tarlev mai mult. Câți ani am pierdut în zadar! Dar nici acum nu-i târziu. Zău. Mai bun de președinte nu găsim. Acesta, dacă zice ceva, apoi nu că-i zis, dar și făcut! Nu credeți? Păi, n-a zis el că Streleț trebuie să plece de bunăvoie? Și că poate veni chiar a doua zi să se așeze la masă...

Cât costă un deputat?

Pentru alegerea a 101 deputați, din bugetul de stat în 2014 au fost alocați 52 milioane de lei Comisiei Electorale Centrale pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare! Cu alte cuvinte, din impozitele noastre au fost cheltuiți 515 mii lei pentru alegerea fiecărui deputat! În ce țară trăim noi, dacă la vederea titlului postării, în legătură cu declarațiile unui lider de paravan al unui partid mafiot declară deschis că vor cumpăra deputați care să le slujească scopurile meschine, 80% dintre cititori au crezut că voi scrie despre câți bani este disponibil un oligarh să plătească unui deputat, alături de minim 3 dosare cusute, pentru a părăsi formațiunea care l-a propulsat în funcția respectivă??? Maia Sandu a răspuns la această întrebare: Moldova este un stat capturat!!! Un păpușar a construit un sistem care să subjuge autoritățile propriilor interese și care folosește drept paravan pentru a distrage atenția de la această diferite tertipuri, cum...
Ultimele articole

România și Republica Moldova, o nouă abordare

Sursa: TudorCojocariu.eu Articol scris pentru revista Contrafort, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 2016 N.B.! Articolul a fost scris în noiembrie, înainte de ședința din 29 a Consiliului Suprem pentru Apărarea Țării, prezidată de președintele Klaus Iohannis. Poziția acestuia din urmă a rămas neschimbată, iar ideile mele exprimate mai jos, au rămas valabile. Având în vedere că, de...

Corupții ne-au furat și președinția. Ce avem de făcut acum

Gata, puterea l-a făcut pe Dodon președinte. Lupta lor împotriva propriilor cetățeni a fost câștigată. Dar nu și războiul. Știu, sună banal, dar chiar nu e. Problema cea mai mare este că suntem nevoiți să discutăm mereu în termeni de ”luptă” și ”război”. Dar asta merităm, dacă nu ne-am descotorosit la timp de comuniști, corupți,...

Duminică #maiavemoșansă. Hai la vot!

Sursa: TudorCojocariu.eu Tocmai am dat Going unui event creat de prietenul și codublunaționalul meu Vitalie Cojocari, care m-a invitat să ne vedem duminică în jurul orei 12:00 la Ambasada Republicii Moldova din București (Aleea Alexandru 40). Noi vom fi acolo cu mândrie și cu o parte din familie. Ceilalți membri ai familiei noastre extinse vor...

Campanie murdară – președinte murdar. Campanie curată – președinte curat. Tu alegi!

Președintele e prima persoană în stat, reprezentarea onorifică a statului în plan intern și în plan extern. Într-o republică parlamentară, prerogativele președintelui sunt limitate, iar imaginea contează mai mult. Din acest motiv președintele trebuie să fie un exemplu de nobilitate și demnitate a funcției deținute. Din păcate, această campanie electorală dusă de Dodon și echipa...

Tineri din România despre alegeri și viitorul R.Moldova

În prag de alegeri, redactorii de la Intervio.ro i-au intervievat pe 4 dintre miile de tineri români originari din stânga Prutului cu privire la alegeri și la viitorul Republicii Moldova. M-am numărat și eu printre aceștia.  În mod evident, mesajele și îndemnurile noastre merg mai ales către tinerii din România și din Occident, care înțeleg că...

Moldovean sau român, deșteaptă-te! #Arde.

#Arde, știți voi ce arde. Igor Dodon. Bugetar de o viaţă, dar cu proprietăţi de milioane. Aliat de conjunctură al PD. Ce viață săracă o duce pe spatele său Igor Dodon! Turul II al alegerilor prezidențiale este decisiv pentru viitorul acestei țări, iar tu ești parte a acestei țări. Idolul tău nu este pe departe...

Coșmarul lui Dodon

Sursa: TudorCojocariu.eu Deși mai temperați în acuzații, candidații la președinție Igor Dodon și Maia Sandu nu s-au abținut nici în dezbaterile de aseară de la apropouri, insinuări și glume mai mult sau mai puțin sărate. Dacă Sandu l-a ironizat pe Dodon pentru chestiuni de interes public (minciuni, coruptibilitate, incoerență, ipocrizie, discriminare hate speach, duble standarde...

De ce ne este Maia dragă

Sursa: TudorCojocariu.eu Aseară a avut loc prima dezbatere electorală dintre candidații ajunși în turul II, Maia Sandu și Igor Dodon. În mod normal, cel care vorbește despre el însuși cu ”domnul Dodon Igor” nici n-ar fi ajuns aici, pentru că ar fi fost sancționat de electorat pentru lașitatea de a se eschiva de la confruntările directe din...

Turul II. Ce avem de făcut timp de 2 săptămâni

Sursa: TudorCojocariu.eu Sunt surprins de înțelepciunea de care au dat dovadă concetățenii noștri, votând -o pe Maia Sandu, chiar dacă, poate ar fi preferat, în alte condiții, pe altcineva (Leancă, Ghilețchi, Ghimpu, Radu, Guțu). Mă aștept ca toți 5 să dea și ei dovadă de aceeași înțelepciune și să o sprijine declarativ și faptic pe...

Marile teme ale celor două mici campanii

Sursa: TudorCojocariu.eu Articol scris pentru revista Contrafort, nr. 9 – 10 Întrucât mai avem de așteptat până la alegerea aceluiași Parlament și aceluiași președinte, suntem nevoiți să discutăm despre cele două campanii mici, în locul uneia mari. La fel ca și acum 2 ani, alegerile din România și RM vor avea loc în aceeași perioadă...

VECTOR ––-> PRO-UE

În spaţiul în care ne aflăm, e foarte riscant să crezi în coincidenţe. Lucrurile nu se întâmplă pur şi simplu şi nu spun asta fără temei – este vorba de mai multe lucruri, cel puţin bizare, care s-au petrecut în ultima vreme şi care arată un anumit interes faţă de ceea ce i se poate...

Marșul unionist. Diversiunea care a făcut lumină

Sursa: TudorCojocariu.eu Am urmărit și eu cu îngrijorare, vorba președintelui, cum sute de conaționali de ai noștri s-au măcelărit virtual după ce câțiva lideri ai manifestației au fost imobilizați de jandarmi pentru că au încălcat regulile stabilite anterior cu aceștia. Adică au încălcat legea, fiind și amendați pentru asta. Mi se pare dezgustător că setea...

Cu tine vorbesc, alegătorule!

Mă adresez ție – cutremuratul de scârbă, indignatul și dezămăgitul! Ai toate motivele din lume să stai acasă pe 30 octombrie, cum vor face foarte mulți din jurul tău. Oferta marilor partide arată dezămăgitoare, tu nu mai ai încredere în clasa politică și deja te-ai convins că în 26 ani toți îți înșeală așteptările, indiferent...

De ce s-a inflamat o țară pentru că cineva a trecut pe roșu

Articol scris pentru nr. 7-8 din 2016 al revistei Contrafort Sursa: TudorCojocariu.eu La un moment dat din luna august, o femeie a trecut strada pe roșu undeva în centrul Bucureștiului. Polițiștii au încercat să o legitimeze pentru a o amenda, dar s-au pomenit înjurați de trecătorii care s-au solidarizat cu femeia. Aceasta a primit, până...

Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?

În preajma alegerilor prezidențiale, Ziarul NAȚIONAL a lansat un ciclu de articole din care vom afla mai multe despre candidaţii la Preşedinţia Republicii Moldova. Nu pretindem la adevăr în ultima instanță, dorim doar să le oferim cetățenilor mai multe surse de informații pentru ca aceștia să facă o alegere conștientă. Această inițiativă este parte a...

Proeuropenii din opoziție trebuie să închidă cutia Pandorei

Sursa: TudorCojocariu.eu Viorel Cibotaru a deschis ieri, de la Bruxelles, cutia Pandorei. Acesta a anunțat foarte senin că susținătorii PLDM ar vota-o mai degrabă pe Sandu. Sau, cel puțin, asta ar fi poziția sa, pe care o va susține, în calitate de președinte, în consiliul partidului. Acesta i-a făcut un laudatio Maiei Sandu (argumentat, ce-i...

Oameni ai democrației

Sursa: TudorCojocariu.eu De Ziua Internațională a Democrației (15 septembrie) am făcut un material pentru platforma online a Fondului ONG. L-am scris cu mândrie pentru că am luat adiacent parte la reușitele descrise mai jos, dar și cu regret că societatea moldovenească se află foarte mult în urma celei din dreapta Prutului și se confruntă cu niște...

Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese

În preajma alegerilor prezidențiale, Ziarul NAȚIONAL a lansat un ciclu de articole din care vom afla mai multe despre candidaţii la Preşedinţia Republicii Moldova. Nu pretindem la adevăr în ultima instanță, dorim doar să le oferim cetățenilor mai multe surse de informații pentru ca aceștia să facă o alegere conștientă. Această inițiativă este parte a...

Votul unioniștilor, usatiștilor și ghimpiștilor, decisiv în turul II

Sursa: TudorCojocariu.eu Nu cred în sondajele moldovenești, întrucât marjele de eroare pot fi imense, iar dinamicile campaniei sunt usturătoare. Dar, de dragul divertismentului, putem specula un pic. Așadar, cel mai recent sondaj zice așa: Dodon – 36% Sandu – 16% Năstase – 14% Lupu – 12,5% Leancă – 8% Ciubașenco – 3,6% Ghimpu – 1% Dacă...

Pentru cine votăm la alegeri? Principiile și valorile lui Marian Lupu

În preajma alegerilor prezidențiale, Ziarul NAȚIONAL lansează un ciclu de articole din care vom afla mai multe despre candidaţii la Preşedinţia Republicii Moldova. Nu pretindem la adevăr în ultima instanță, dorim doar să le oferim cetățenilor mai multe surse de informații pentru ca aceștia să facă o alegere conștientă. Această inițiativă este parte a proiectului „Consolidarea...